luni, 27 iulie 2020

Despre Respect

Se spune că înveți mai multe despre cineva la sfârșitul relației, decât la începutul ei...
Nouă rapidiștilor Sfârșitul ne pare pe parcursul fiecărui meci, când strângem deznădejdi, amar, disperare.
Uităm, iertăm și suntem cei mai naivi de pe această planetă atunci când respirăm Rapidul.
Poate nu suntem formația îndreptățită la promovare, însă prindem curaj atunci când ne uităm la celelalte contra-candidate.
Ne-am împiedicat parcă intenționat în primele trei partide pentru a scrie poate cel mai frumos epilog al acestei ediții de campionat.
Să nu uităm că noi rapidiștii așteptăm acest moment de aproape 6 ani....
Cu siguranță nu vom trăim 100 de ani, însă sâmbătă în cele 90 de minute avem șansa de a simți ce înseamnă un veac de emoții și speranță.
Pentru că Povestea Noastră este despre Respect și Iubire.

FzR!!