Inițiate în luna septembrie a anului trecut, negocierile purtate cu domnul Liviu Goncea au fost finalizate cu succes luna aceasta.
Astfel, odată cu finalizarea discuțiilor, a fost parafată tranzacția de preluare a unei părți semnificative din acțiunile clubului.
Urmare a acestei tranzacții, structura acționariatului FC Rapid 1923 se prezinta astfel:
- Casazela Rapid Ltd. (reprezentată de domnul Victor Angelescu) – 49%
- Liviu Goncea – 48%
- Asociația Academia Rapid – 3%
Om de afaceri cu prezență semnificativă în domeniul auto, domnul Liviu Goncea a fost și până la semnarea tranzacției de preluare a pachetului de acțiuni un apropiat al clubului, în calitate de sponsor.
În noua sa calitate, aceea de acționar, domnul Goncea va ramâne aceeași prezență discretă, interesele domniei sale urmând a fi reprezentate în Consiliul de Administrație de domnul Andrei Nicolescu – vicepreședinte al CA.
Actuala structură a acționariatului demonstrează maturitatea organizațională, administrativă și financiară a clubului, prin implementarea celor două principii avute în vedere încă de la lansarea proiectului, în 2017:
– putere de decizie egal distribuită acționarilor clubului, astfel încât societatea să fie protejată de eventuale decizii discreționare ale unui actionar majoritar;
– plan investițional pe termen lung, ambii acționari asumându-și obligații financiare egale în asigurarea bugetului clubului pentru următorii ani.
Modificarea acționariatului subliniază determinarea și consecvența clubului în asigurarea unei performanțe financiare – condiție absolut necesară pentru atingerea obiectivelor de performanță sportivă.
sursa: fcrapid.ro
KIA este la el.
Rămâne de văzut dacă noul acționar dorește binele Rapidului la fel cum îl dorim noi toți.
FzR!!