Bătrân de 93 de ani, jefuit în plină stradă, timp de două decenii.
Într-un final, statul român l-a declarat falit.
Conducerea Rapidului a
parat cu un optimism strident decizia Tribunalului Bucureşti de a declara
falimentul clubului.
Antrenorul Dan Alexa
şi-a prelungit intempestiv contractul, a doua zi după sentinţă.
Abia pe marginea
prăpastiei, heirupul are farmec. Suporterii giuleşteni sunt obişnuiţi cu
veştile rele.
Nu sunt obişnuiţi cu
adevărul.
Bătrânul ăsta de 93 de
ani se stinge şi nimeni nu-i spune exact de ce. Anvergura colhoznică a noului
proprietar nu e răul cel mare. E doar gripa care dă lovitura de graţie unui
organism slăbit de manevrele fostei conduceri.
Datoria statului faţă
de Rapid
Rapid are datorii de
2,3 milioane de euro la Fisc şi de 1,7 milioane de euro către alţi creditori.
Dar sunt şi alţii datori la el. Clubul nu şi-a încasat nici acum dauna din
Dosarul Transferurilor. Rapid a fost prejudiciat cu 400.000 de euro, respectiv
120.000 de euro, din transferurile lui Florin Bratu şi Cristian Dulca. Prin
sentinţa din 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus confiscarea
acestor bani de la condamnaţi.
În mai 2014, deja în
insolvenţă, Rapid l-a dat pe Copos în judecată, cerând plata a 1 milion de
euro, daune cu dobândă. Dar a pierdut procesul, în noiembrie anul trecut. Şi
n-a contestat verdictul. Sentinţa din Dosarul Transferurilor preciza că Rapid e
parte vătămată, dar nu specifica despre ce societate e vorba. Despre vechea AFC
Rapid sau noua SC FC Rapid SA.
Lista ruşinii în
Dosarul Transferurilor
Nici statul român n-a
avut spor. În noiembrie, la un an şi jumătate de la verdictul Curţii de Apel,
ANAF recuperase doar 2,6 milioane de euro din totalul de 11 milioane de euro
prejudiciu în Dosarul Transferurilor. Numai cheltuielile de judecată au fost
plătite în totalitate de cei opt condamnaţi, anunţa ANAF, conform Evenimentului
zilei. Aşteptăm cu interes încă o „listă a ruşinii”, cu prejudiciile restante,
din dosarele de corupţie.
În timp ce Fiscul căuta
cu lupa averile lui Copos şi compania, echipele prăduite de aceştia agonizau.
Dinamo a intrat şi a ieşit din insolvenţă. Rapid se zbate la un pas de ruină
deplină. Nu mai vorbim că procesul a durat opt ani, timp în care inculpaţii
şi-au văzut de treabă în fotbal. Că Bratu şi Dulca n-au fost singurii jucători
transferaţi de Rapid. Sau că echipa, AFC sau SC, a acumulat datorii uriaşe,
fără a fi stingherită de vreun control serios din partea Fiscului. Rapid în
faliment nu e o victimă a capitalismului. E mai degrabă o victimă a proastei
funcţionări a instituţiilor statului. Într-o economie de piaţă sănătoasă,
George Copos n-apuca să-şi dezvolte imperiul de căpuşe în jurul emblemei
clubului.
Au închis ochii, acum
închid porţile
O parte din circuitul
banilor la Rapid a ieşit la iveală în Dosarul Transferurilor. O altă frântură
s-a întrevăzut după intrarea în insolvenţă. Nici acum, când lacătul e pus pe uşă,
ca o doză ditirambică de adrenalină, nu ştim totul despre ce sume s-au investit
şi ce sume doar s-au plimbat prin conturile clubului. Asta e mai trist decât
falimentul în sine.
În justiţie, Rapid a
obţinut o reparaţie simbolică, atât. Acum moare de foame cu dreptatea în mână.
Statul n-a fost în stare să recupereze prejudiciul. Şi chiar dacă-l recupera,
nu l-ar fi virat în contul echipei. Nici nu l-ar fi scăzut din datoria pe care
clubul o are faţă de Fisc. Tribunalul Bucureşti a respins „ca neîntemeiată”
cererea Rapidului de a încasa paguba de la fostul patron. Şi acelaşi Tribunal
Bucureşti a constatat că Rapid stă prea prost cu banii pentru a rămâne în joc.
După ce a fost jefuit, bătrânul a fost declarat falit de către autorităţi. Ca-n
„Moartea domnului Lăzărescu”, doar că pacientul a fost purtat cu anii prin
tribunale, nu prin spitale. Şi apoi a fost aruncat în stradă, de la poarta
Ligii 1, sub pretext că e peste tot acasă.
sursa:http://blogsport.gsp.ro/andries/2016/06/20/adevar-pentru-rapid/
FzR!!