Existenţa umană este
plină de mistere şi de enigme uluitoare.
Cum este posibil ca un
om simplu, de la ţară, fără studii universitare, să fi creat capodopere
literare ce au supravieţuit secolelor, fiind citite de oameni din cele patru
colţuri ale lumii?
Shakespeare a trait fix 52 de ani ( 23
aprilie 1564 - 23 aprilie 1616 ),
dar intervalul fertil din punct de vedere literar a durat doar 23 de ani din 1590 pana in 1613,
scriitorului atribuindu-i-se un numar de 38 de piese de teatru, 154 de
sonete si alte 5 poeme.
„William Shakespeare nici măcar nu a existat”
este una dintre teoriile extreme susţinute.
„Shakespeare este un
nume inventat, un pseudonim al unei cu totul alte persoane”, este temeiul unei
alte ipoteze.
Practic, singurele
dovezi ale vieţii lui sunt certificatul său de botez si cel de nuntă, în timp
ce detaliile cu privire la viaţa sa la Londra şi motivul pentru care a părăsit
Stratfordul natal sunt mai degrabă legende sau zvonuri.
Şi de ce a lăsat o
cerere expresă în scris ca familia sa să nu fie îngropată în acelaşi loc cu el?
De ce în testamentul său
nu sunt menţionate decât proprietăţi si nici măcar un volum al vreunei cărţi?
Cum rămâne cu
enigmaticul epitaf gravat pe mormântul său:
„Prieten
bun, de dragul lui Iisus abţine-te să dezgropi praful de aici. Binecuvântat fie
cel ce lasă [în tihnăl aceste pietre şi blestemat fie cel ce-mi mişcă oasele”,
care dă naştere unui alt set de suspiciuni şi dubii?
Susţinătorii grupului
anti-Stratford, adica acei contensta existenta sa, au fost atât de fanatici cu
privire la teoria lor, încât au încercat sacrilegiul de a deschide mormântul
lui Shakespeare.
Shakespeare a fost dupa unii dramaturgul Christopher Marlowe, Francis Bacon sau dupa faimosul
psihiatru şi psiholog Sigmund Freud insusi contele de Oxford pe numele sau Edward de Vere.
La moartea contelui de
Oxford, în 1604, numele lui Shakespeare a dispărut dintr-odată de scena
teatrului londonez.
Mai mult decât atât, în
urma descoperirii unei copii a unei Biblii din Geneva, deţinută de conte, în
care toate pasajele subliniate apar într-un fel sau altul în operele
shakespeariene, a fost întărită teoria avansată de cei care cred că Edward de
Vere a fost adevăratul autor al pieselor.
Astăzi, în cadrul
fracţiunii anti-Stratford, majoritatea îl susţin pe Contele de Oxford ca fiind
răspunsul misterului
În ciuda speculaţiilor şi a controverselor,
sigur este că nu vom afla niciodată adevărul.
Rapiduletul nostru
nascut in ҆ 23 a reprezentat inca de la inceputurile sale exponentul unui
destin invaluit in mistere, cu povesti uluitoare care au iscat pasiuni
nebanuite, iar pentru multi a insemnat chiar refugiul in fata vitregiilor
vremii.
De la povestea panzei
visinii cumparate de sotia lui Grigore Grigoriu, in care ne-au fost invelite
sufletele noastre albe, iubirea lui Baratky, trista poveste a lui Filote – „lupul
de la Dunare, ce nu stia sa inoate”, martirul Dan Coe si pana firul de iarba
infiorat de sarutul lui Pancu, Rapidul nostru infrunta furtunile, rasfatandu-ne
cu povesti nascute miraculos tocmai cand totul ne parea pierdut.
La fel ca in cazul
investigatiei legate de adevarul vietii lui Shakespeare,
lucrurile trebuiesc lasate exact asa cum sunt.
Fara capodoperele marelui dramaturg sau
povestile savuroase ale Rapidului, lumea ar fi cu siguranta mai saraca.
Susţinătorii grupului
anti-Stratford, contestatarii Realului din Giulesti si pana la vesnicul Viorel
Duru, isi vor recunoaste curand gelozia.
Fata de un Fenomen
Miraculos ce ne vrajeste viata inca din 23 aprilie 1564.
FzR!
