NEMURITORUL

Maftei Pop, zis şi Mutu, a văzut lumina zilei in anul 1804, în satul Valea Loznii din judeţul Sălaj, cu 17 ani înainte de revoluţia lui Tudor Vladimirescu, când în Franţa încă se afla la putere Napoleon Bonaparte, şi a stins ochii în 1952, în plin comunism, apucându-i pe Petru Groza şi Ana Pauker.

N-a fost bolnav niciodată trecând peste toate molimile şi epidemiile catastrofale ale lumii, de la “Ciuma lui Caragea”, pe care a prins-o pe când avea doar câţiva ani, până la epidemiile de tifos, ciumă, holeră, lepră, ce au făcut ravagii până aproape de zilele noastre.

Maftei Pop a fost contemporan cu Ipsilanti, Bălcescu, Cuza, cu toţi regii României, dar şi cu primii conducători ai Republicii Populare Române.

A trecut şi peste majoritatea războaielor importante ale ultimelor două secole ale mileniului, de la cel ruso-turc (1806-1812), la războiul de independenţă (1877), cel balcanic (1913), primul război mondial (1914-1918) şi al doilea război mondial (1939-1945), până la cel din Coreea (1950-1952).

Chiar povestea cu emoţie sătenilor din Osoi prin ce fapte de arme vitejeşti a trecut. Braţul providenţei i-a servit drept scut, îndepărtând schijele obuzelor şi coasa ascuţită a bolilor necruţătoare ale timpului.

Viaţa sa a început pe vremea când nu exista nici telegraf şi s-a sfârşit-o când Uniunea Sovietică făcuse deja primele pregătiri pentru cucerirea spaţiului cosmic.

Din punct de vedere al istoriei muzicale a ultimelor secole, a simţit că face primii paşi pe pământ atunci când Beethoven compunea Simfonia a 9-a, a trăit odată cu muzicianul Ciprian Porumbescu, trecând în lumea drepţilor cu trei ani înaintea marelui compozitor George Enescu.

Astfel de comparaţii oferă dimensiunea cu adevărat impresionantă a vieţii acestui om.

Aproape toată viaţa a lucrat cu ziua pe la ţărani.

Doarmea afară, atât vara, cât şi iarna. Doar când era foarte frig era poftit din poiata sau grajd să se culce în casa omului la care se afla ocazional: lângă sobă, pe o blană de oaie. Cu o buturugă de lemn drept pernă, aşa cum prefera.

După o perioadă, cerea găzduire la altă gospodărie.

Umbla cu pieptul gol, chiar şi pe vreme de viscol, purtându-se într-o cămaşă ţărănească din pânză, trei sferturi, ca un flăcău, şi cioareci, neînvelindu-se niciodată, nici când crăpau afară pietrele de la fântână.
La aproape un secol şi jumătate de viaţă mergea cu vioiciune, fără toiag, atât doar că îl lăsase puţin auzul. Şi nu era nici cărunt! Avea părul pe jumătate alb, pe jumătate pana corbului.

A lucrat la maşina de treierat, maşină primitivă pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani. La 120 de ani încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri de la 2-3 km”, se arată în studiul publicat de C.I. Parhon.


Între posibilele explicaţii cu privire la longevitatea extraordinară a bărbatului, C.I. Parhon subliniază faptul că Maftei Pop a trăit toată viaţa muncind şi apoi odihnindu-se numai în aer liber.

Un alt factor important ce a acţionat favorabil pentru atingerea unei asemenea vârste înaintate (recordul românesc dovedit prin acte, fără tăgadă) este şi regimul alimentar alcătuit mai mult din zarzavaturi, ciorbe şi lactate, ca şi factorii de climă - s-ar părea favorabili acestui neîncoronat Matusalem dacă nu al lumii, cu siguranţă al României.

Aflat inca la varsta copilariei, Rapiduletul nostru implineste luna aceasta 93 de ani.

Supravietuitor al celui de-al doilea razboi mondial, al grevelor din 1933, al foametei din 1946-1947, al instalarii comunismului ca urmare a alegerilor trucate din 1946, deportarilor, abuzurilor, retrogradarilor de dinainte si dupa 89, infrunta cu pieptul dezvelit viscolul unei insolvente prelungite.

Incalzit de sufletele noastre si hranit cu dragoste, pruncul din Giulesti suspina dupa pierderea prietenilor din copilarie: Venus, Carmen, Ciocanul, Chinezul Timisoara, Ripensia, „U”Craiova, „Poli” Timisoara, FC Arges, Progresul, CSM Resita, Olimpia Satu Mare, Corvinul Hunedoara, FC Baia Mare, „U” Cluj, FC Bihor sau Sportul Studentesc.

Fara a duce dorul celor de la Dinamo Victoria, FC Olt Scornicesti, Gloria Bistrita, Jiul Petrosani, Unirea Urziceni sau Otelul Galati, nemuritorul nostru din Giulesti ramane unicul luptator cu un sistem, devenit intre timp capitalist.

Poate in urmatorii 1000 de ani, Rapiduletul Nostru va convinge savantii acestei lumi strambe, de faptul ca Iubirea, Credinta, Speranta si Puritatea sunt comorile cele mai de pret ale Vietii.

Mostenirea ce noi rapidistii o purtam de generatii in suflete.

 

FzR!