Unii spun că toamna este urâtă, mereu tristă, mohorâtă, supărată și chiar plângăcioasă.
Noi o iubim oricum.
O privim acum cum își strânge în liniște tot ce mai are, aurul frunzelor, diamantul razelor de soare, răsăriturile, apusurile, mierea fructelor, tablourile pictate cu măiestrie.
Nu protestez, nu încerc să o opresc.
Deși pleacă în curând.
M-aș împotrivi unui lucru firesc, unui fapt....
Aparent rămânem mai săraci, săraci de anotimpuri, ai unei lumi ce așteaptă și crede în noi începuturi.
Bănuiesc Toamna de rapidism.
Pentru că este capricioasă prin însăși frumusețea ei, pentru că o plouă sau o bate vântul sau pentru sentimentul de sărăcie și tristețe care îi dă cel mai nebănuit farmec.
La fel ca farmecul nostru.
Toamna aceasta nu rămânem "săraci oricum".
Pentru că Ea a avut grijă să ne surâdă, să ne facă prietenește cu ochiul și să ne șoptească că în urma ei, privit înainte, dincolo de ger, urmează cele mai frumoase anotimpuri.
I-am surâs și noi.
Pe drumul ce lega Bacăul de Giulești.
FzR!!
