vineri, 30 decembrie 2016

Imperiul Contraataca

Actriţa Debbie Reynolds, cunoscută în special pentru rolul din '' Cantand in ploaie ''(1952) a pasit spre eternitate la varsta 84 de ani, la numai o zi după moartea fiicei sale Carrie Fisher (60 de ani), cunoscută în special pentru rolul din ''Star Wars''.
 
La numai o zi după anunţul morţii fiicei sale, Carrie Fisher, care suferise un atac de cord, Debbie Reynolds a suferit un atac cerebral la locuinţa fiului ei şi a fost transportată la spital, unde a murit după câteva ore.
De altfel, fiul lui Debbie Reynolds este şi cel care a făcut anunţul morţii mamei sale.
Conform presei americane, ultimele cuvinte ale actriţei de 84 de ani ar fi fost:
 
''Mi-e atât de dor de Carrie. Vreau să fiu alături de ea''.
sursa: gandul.info
 
Cea de-a 7-a arta a mai pierdut doua Zeite. 
Cerul a devenit mai bogat pentru eternitate cu o noua poveste frumoasa.
O poveste a Iubirii.
Daca Debbie Reynolds a insemnat pentru parintii nostri, prin muzicalul american, zambetul frumos al tineretii, Carrie Fisher alias Printesa Leia, va ramane pentru totdeauna in inimile generatiei '80 "vinovata" pentru ca ne-a invatat sa visam si sa speram dincolo de granitele fictiunii.
Anume parca pentru ca noi rapidistii sa ne transformam povestile din legende pamantene in minuni galactice.
Iar stirea trista precum sufletul rapidistilor, ramane dovada pura ca Iubirea este transmisa atat din tata-n fiu cat si de la mama catre fiica.
Aceasta Iubire reprezinta forta familiei rapidiste.
Aceasta forta ne-a invatat sa "cantam in ploaie" cand Pancu saruta in mai 2013 gazonul la despartirea de prima scena, aceasta forta ne va invata sa ne strangem randurile precum o familie.
Si din taramul fictiunii sa pasim in cel al celei mai frumoase realitati.
Cu un Rapid inconjurat doar de Iubire.
Iar anul 2017 sa anunte in intreaga galaxie ca "Imperiul Contraataca":
Un 2017 cu sanatate, plin de Iubire, multumire sufleteasca si intelepciune tuturor celor care cred ca orice sfarsit nu este decat un inceput.
Deci "La Multi Ani!!" si rapidistilor!
 
FzR!!

miercuri, 28 decembrie 2016

Doua Inimi

Fotbalul din Marea Britanie ofera o poveste care pentru multi ar putea parea fictiune.
 
Un campionat cu doar doua echipe.
Cum?
Doua echipe?
Atat? Da.
Atat.
Se intampla in insulele din Sud-Vestul Regatului Unit, acolo unde Liga lor este compusa din doua nume.
In trecut erau mai multe, dar acum numarul redus al locuitorilor nu justifica un numar mai mare de cluburi.
Isles of Scilly Football League este locul unic in Europa care i-a atras si pe jurnalistii de la New York Times sa faca un reportaj despre cel mai mic campionat din lume.
Liga este inscrisa la FA si recunoscuta oficial.
Totul a inceput in anii '20, cand a fost infiintata o competitie, Lyonnesse Inter-Island Cup, la care participau insulele St. Mary's, Tresco, St. Martins, Bryher si St. Agnes.
Prin anii '50, doar doua cluburi au mai ramas, Rangers si Rovers, care din 1984 si-au schimbat numele.
 
Astazi, cele doua cluburi se numesc Garrison Gunners si Woolpack Wanderers si au ajuns cunoscute in toata lumea in 2008, cand o firma de echipament sportiv i-a dus acolo pe Beckham, Gerrard si Vieira.
Cum e organizat campionatul?
Cele doua cluburi joaca in fiecare duminica.
De 17 ori.
Exista si doua Cupe, The Wholesalers Cup si the Foredeck Cup, iar cluburile joaca in sistem tur-retur.
De Boxing Day meciul este cu totul special, se organizeaza meciul Old Boys vs. juniori, pentru ca fiecare sezon sa inceapa cu un meci de Charity Shield, adica o forma de SuperCupa.
Toate meciurile se joaca pe acelasi teren, Garrison, pe insula St. Mary's.
Pentru diversitate, ocazional o selectionata a celor doua cluburi se intalneste cu echipa Newlyn Non Athletico, din liga a 14-a din Anglia, aceeasi selectionata avand un meci anual si cu o echipa din Truro.
Planul lor?
Sa se distreze in fiecare duminica, sa se bucure de fotbal si sa fie recunoscuti de catre oficialii de la cartea recordurilor drept cea mai mica liga din lume.
 
sursa: sport.ro

Pentru noi rapidistii pare pura fantasmagorie minunea de a avea o singura inima.
Cu doua echipe in teren care strang toate deznadejdile, dar si sperantele noastre, campionatul nostru nu are pauza competitionala.
Poveste Noastra demna de Cartea Recordurilor ajunge in 2017 la borna celor 94 de ani.
Oricat de straniu poate parea pentru altii, noi rapidistii, am fi in stare sa inscriem 18 echipe in campionatul sufletelor noastre.
Pentru ca Rapidul fiecaruia dintre noi inseamna: mama, tata, frate sau sora, cel mai bun prieten, copilul drag sau nepotul.
Pentru ca Rapid inseamna totul.
Singura certitudine.

FzR!!

 
 

marți, 27 decembrie 2016

Sursa de inspiraţie

De la Timişoara a plecat şi revoluţia suporterilor.
 
Acolo, fanii au renunţat să se mai plângă pentru că echipa de suflet s-a desfiinţat şi au decis să se implice direct.
Au urmat promovări succesive pentru echipa finanţată de ei, din Liga a 5-a, în Liga a 2-a.
Acum ASU Politehnica e pe locul 15 în liga secundă, cu un buget cam de cinci ori mai mic decât al altor echipe, dar fără datorii şi probleme financiare, iar discursul bănăţenilor e diferit faţă de ce se aude la alte cluburi.
Se vrea stabilitate şi progres sănătos, nu rapid şi riscant.
 
”Sunt mulţi suporteri care ne-au urmat exemplul şi ne bucură că le-am deschis ochii.
Când munceşti mult e imposibil să nu apară şi rezultate. Sper ca în 5-10 ani, aceste echipe susţinute de suporteri vor fi în Liga 1 şi Liga a 2-a.
Un astfel de proiect e viabil şi în alte părţi şi e viabil şi pentru Liga 1, atâta timp cât cei care sponsorizează fotbalul realizează că e o alternativă bună la ce se întâmplă astăzi”, este de părere Sebastian Novovic.
 
 
 
 sursa: http://liga2.prosport.ro

Acest articol este doar despre identitatea de suporter.
 
Candva Giulestiul insemna abcDARul cel mai de pret, starnind invidii chiar si in randul suporterilor echipelor din provincie.
Pentru ca el Maria Sa Suporterul, era pe rand rapidist, artist, poet si dizident.
Toate inghesuite acolo in dulcele colt de Rai alb-visiniu.
Mirajul post-revolutionar ne-a instrainat sufletele, iar dupa plecarea lui nea Mincea cu greu ne-am mai gasit farmecul de odinioara. Treptat generatiile noi de suporteri "au prins gustul aurului" si si-au purtat razboaiele cu rivalii.
Indepartand de la stadion prietenele, sotiile si copilasii nostri.
Pe care ii revedeam doar in etapele "de suspendare".
Tribunele au inceput sa adune apoi abia cate 7-8000 de suflete, si din pacate intre acestia se numarau si cei carora "le datoram" sutele de amenzi,  bricheta, coliva lui Copos de pe scarile tribunalului si mai rau bataia de Ziua Rapidului.
Ca o ironie a sortii, victoria "celor ce au schimbat albul pe negru" si murdarit adesea visiniul a transferat Rapiduletul din Giulesti la Curtea de Apel, iar suporterii adevarati din tribune in refugiul sufletelor lor devenite tot mai triste. 
"Podul de piatra s-a daramat" si a luat cu el singurele bucurii ale celor cu suflet de copil.
In locul lui, la fel ca in intreaga tara, nu am mai construit nimic.
Am suferit si ei au injurat cuplul zanfir-cristescu, ne-am bucurat la prima promovare "fara patron", ca apoi sa ne simtim smulse sufletele de cei doi sinistri de peste Prut.
Toate aceste nenorociri au fost posibile pentru ca din unici am devenit egoisiti, manipulabili sau chiar manevrabili.
Nu toti.
Cei suficienti care au izgonit rapidistii din casa lor.
 
O lectie despre suporteri vine dinspre Banat.
De la accidentarea lui Marcel Puscas si toate infrangerile pe care ni le-au administrat inclusiv "la masa verde", "fratii nostri" cu un destin paralel insa uniti pentru acelasi ideal, mai putin preocupati de palmares, isi construiesc propria identitate.
Pentru ca palmaresul si identitatea sunt cele ce te fac mandru de sine.
Si transmise cu dragoste si grija generatiilor viitoare.
Palmaresul e frumusetea de a visa . Intangibil.
Dar nestiut, sa aduca bucurie.
Rapidistilor.
Banateni termina anul "fara datorii", in liga 2, uniti, cu siguranta imposibil "de cumparat" si cel mai important increzatori in viitor.
 
Adevarata galerie a Rapidului era sursa de inspiraţie pentru absolut toti ceilalti.
Pentru ca suntem drepti, ne recunoastem propriile greseli si cel mai important pentru ca iubim Rapidul, sa lasam mandriile deoparte si sa urmam aceeasi pasi ca ai celor de la "Poli".
Devenind o galerie va fi mult mai usor sa gasim o echipa.
Pentru ca avem doua.
Deci nici nu stim cat de norocosi suntem.
Intelepti mai ramane sa fim.....
 
FzR!!
 

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Pierdut copil. Caut asasin.

Craciunul este un comar ! 
Stiu ca suna ingrozitor. 
Suntem obisnuiti sa spunem ca Nasterea Domnului e o sarbatoare si pentru sarac si pentru bogat. 
Că ne face mai buni, că e momentul din an cel mai asteptat de copii, că vine Moşul...
Sunt texte pe care le auzim an de an, mai ales dupa 1989. 
Pentru unii romani insă, Craciunul nu inseamă altceva decat lacrimi si durere. 
Să ma explic : Florin, Bogdan, Cristi si Petre erau in decembrie 1989 niste baieţi ca brazii, plini de viaţă, care făceau sport de performanţă. Jucau rugby ! 
Sportul acela, pentru unii greu de inteles, in care, dupa ce sportivii se luptă precum niste gladiatori, la final îşi dau mâna si se aplaudă reciproc ; « un sport de golani practicat de domni », aşa l-au definit englezii. 
La fel ca multi ani puştani, in decembrie 1989, Florin, Bogdan, Cristi si Petre au iesit in strada strigand “Jos Ceauşescu !”. 
Aşa i-a dus pe ei mintea ! 
Aveau intre 19 si 20 de ani si de abia ieşiseră din juniorat. Florin Butiri, Bogdan Stan si Petre Astafei jucau la Rapid, iar Cristi Toporan la Energia. 
După Craciun, toţi patru se reuneau in Cimitirul Tineretului, denumire cutremurătoare,  pe care a purtat-o timp de cateva luni, in 1990, actualul cimitir al Eroilor Revolutiei de langa Bellu. 
Toporan a murit împuşcat in strada in conditii neelucidate, Stan a fost doborât de gloanţe pe langă TVR, Astafei a pierit in Piaţa Palatului iar Butiri a fost secerat pe strada Nuferilor, in vreme ce încerca sa salveze o familie dintr-un bloc incendiat. 
Dintre toti, Butiri a avut si cel mai tragic sfarsit. 
Un glonţ in stomac, si altul in picior. 
Se întâmpla pe 23 decembrie 1989. 
Muntele de aproape 2 metri, cu plete cârlionţate, dupa care întorceau capul fetele ca după soare, se prabuşea împuşcat de-nu-se-stie-unde, de-nu-se-stie-cine. 
Era o mare speranţă a rugbyului romanesc. 
Juca flanker si era evident, chiar si pentru ochiul unui profan, un mare talent. 
Pe 26 decembrie, cand i-am vazut numele pe ecran intre mortii Revolutiei am inceput sa râd ca un idiot ! 
Am suferit un şoc. 
Nu-mi venea sa cred. 
Nu-mi puteam imagina că omul ăla care ma imbratişase la propriu atata vreme, eu linia a doua, el flanker, (cei care cunosc rugby stiu ce spun) nu mai era. 
Nici mama nu ma tinuse in brate 4 ani, cat am jucat impreuna cu Butiri ! 
Amanuntele pe care le-am aflat ulterior au fost si mai cutremuratoare. 
Fusese impuscat in picior si in abdomen. 
Acestui monument de barbaţie, sportivitate si camaraderie i se amuptase piciorul. 
Marele talent al rugbyului romanesc (opinia antrenorilor vremii), la 1,97 si 110 kg, ar fi fost constrâns să-şi petreacă restul vietii intr-un cărucior ! 
Glontul încasat in stomac, dupa unele informatii, un glont neconvenţional, i-a fost însă fatal. 
Impuscat pe 23 decembrie, a murit pe 26, in a doua zi de Craciun
Tot in zilele Craciunului ’89 au fost dusi la groapa Toporan, Stan si Astafei. 
Cimitirul Tineretului.....
Ireala denumire.....
In primavara ’90 Clubul Rapid a asezat o cruce in fata stadionului in memoria celor 3 rugbysti ai sai – Butiri, Astafei si Stan. 
Astazi, la 27 de ani de la Revolutie, foarte putini mai stiu cine au fost cei 3 adolescenţi care zambesc din fotografiile postate pe cruce. 
Despre Toporan, nici atat...
Zdrobită, umilită, disperată de pasivitatea statului roman care n-a fost in stare sa-i spuna cine i-a ucis fratele nici pana in ziua de azi, Galina Astafei, (argint in ’92 la Barcelona la saritura in inaltime), a abandonat Romania si s-a stabilit in Germania. 
In 2008, parintii lui Florin Butiri au reusit sa obtină o sentinţă care condamnă statul roman pentru faptul ca nu si-a dat in nici un fel silinţa sa afle cine le-a stins lumina ochilor in decembrie 1989.  
Institutiile sportive de resort nu fac nici o referite la puştii morti pe baricadele Revolutiei, desi rugbyul este singurul sport care a dat jertfe, la propriu, pe altarul democratiei. 
Parinţii morţilor traiesc de 20 de ani, in fiecare an, un Craciun de cosmar, Craciunul cand si-au dus la groapa copiii. 
Si atunci, in anul de gratie 2016, stai si te intrebi uitându-te la ce se intampla in jurul tau, oare a meritat ?

sursa: http://vanatoruldelegende.blogspot.ro/

Pentru eroii nostri, pentru misiunea ce o avem incredintata de la bunicii, parintii nostri si toti cei s-au sacrificat pentru Rapid si Romania, avem datoria sfanta ca valorile, spiritul si povestea noastra sa mearga mai departe.

Cel mai departe.

Sarbatori binecuvantate!

FzR!!

vineri, 23 decembrie 2016

Cel mai frumos moment din lume

 
Imagini emotionante astazi, pe stadionul din Porto Alegre. Unul dintre supravietuitorii tragediei aviatice din Columbia, in care si-au pierdut viata 19 fotbalisti de la Chapecoense, a dat lovitura de start intr-un meci caritabil.

Alan Ruschel se recupereaza bine, dupa ce a fost operat la coloana, iar medicii spun ca va putea sa isi reia in curand cariera de fotbalist.
Fundasul brazilian a fost invitat sa dea lovitura de start intr-un meci caritabil, jucat pe stadion din Porto Alegre, iar imaginile fac inconjurul lumii.
"Traiesc cel mai frumos sentiment din lume! Pot sa merg si pot sa fiu aici, alaturi de voi!", a spus cu lacrimi in ochi unul dintre cei trei supravietuitori din lotul lui Chapecoense.
Ruschel a fost aplaudat de tot stadionul si a primit tricouri si pentru ceilalti doi coechipieri care sunt in viata, portarul Follmann si fundasul Neto.
Acestia se afla insa in situatii mai complicate din punct de vedere medical.

sursa: sport.ro

Dupa 4 ani catastrofali in care doar cei puternici puteau rezista, Rapidul isi va recapata forta si farmecul.
Iar cu intelepciune va avea grija ca increderea sa o acorde doar celor care iubesc, sufera si se lupta pentru istoria acestor culori.
"Traiesc cel mai frumos sentiment din lume! Pot sa merg si pot sa fiu aici, alaturi de voi!"
Vor fi cuvintele Rapidului catre noi toti.
Doar gandul pentru un astfel de moment ne transforma in cei mai fericiti oameni de pe pamant.
 
Sarbatori Fericite!!
 
FzR!!
 
 

joi, 22 decembrie 2016

Un nebun frumos

E uşor de argumentat, la mintea cocoşului, de ce atâţia şi atâţia l-am votat pe Şumudică antrenorul anului.
Concret, din două motive.
Pentru că Astra a câştigat, ba încă întâia oară într-o istorie scurtă şi zbuciumată, prevăzută inclusiv cu schimbări de domiciliu, titlul de campioană.
Apoi, pentru că e singura dintre echipele româneşti calificată în primăvara europeană 2017.
Aşa cum unii îl admiră pe Şumudică, ori măcar îl preţuiesc, destui îl contestă.
Reţinând numai ieşirile lui în decor, multe comise însă intenţionat, de-al dracu’, aceştia uită însă esenţialul.
Că Şumudică a fost strategul Astrei, dar şi părintele, duhovnicul, purtătorul de cuvânt şi liderul ei, fratele mai mare al jucătorilor, pe care i-a determinat să transpire şi când vântul le sufla prin buzunare!
Tocmai pentru a interpeta cu succes mai multe roluri, a făcut uneori pe nebunul, de fiecare dată însă în folosul imediat al echipei şi în sensul frumos al cuvântului.
 
Felicitări, Şumi, le meriţi cu prisosinţă!
 
Şumi, alaturi de multi alti nebuni frumosi, reprezinta forta spiritului rapidist.
Sa nu ne mire daca incepand din 2017 toti acesti frumosi nebuni vor fi pe rand...: galeria, golgheterul , fotbalistull si echipa anului.
 
Multumim, Şumi!!
 
La Multi Ani, rapidisti!!
 
FzR!!

Aşa, şi?!

Am luat aur la Olimpiada Internaţională de Mate

Aşa, şi?!
Sunt vreo şase.
Cinci băieţi si-o fată.
Doi dintre ei au benoacle.
"Feţe de tocilari", aşa gîndeşte lumea despre ei!
Plus vreo doi-trei profesori, dintr-ăia de au 15-şpe milioane de lei vechi si halesc conserve în deplasările peste graniţă, ca să pună deoparte diurna şi s-o utilizeze la "trei stele", ultra-all inclusive, în Grecia, alături de soţia sa, o "mîhnită" de profă de biologie.
La aeroport nu-i bagă nimeni în seamă, dar deasupra capului, unul dintre dascăli ţine o tăblie pe care scrie:"România".
Aeroportul se întrebă:
"Ce e, mă, cu amărîţii ăştia?"
Au nişte tricouri galbene pe ei, iar la gît le atîrnă medalii. La unii, de aur.
"Dacă sînt sportivi, de ce nu e ciorchinele de camere TV pe ei?" continuă întrebările.
Aaaa, uite, au şi-un steag.
Un tricolor!
Cînd îl afişează, o fac cu mîndrie.
"Bă, esti nebun?!
Ăştia chiar mai cred în chestia asta cu reprezentarea cu cinste a ţării, cu... Cine sînt?"
Da, chiar aşa, cine sînt de nu-i bagă nimeni în seamă, în afară de rude?

1. Omer Cerrahoglu - Primul cu benoacle.
Clasa a XI-a, vine din Maramu', din Baia Mare.
Avea 14 ani cand cucerea prima medalie de aur, la Bremen , Germania , în 2009.
N-a vrut să dezamăgească, aşa că acum a venit tot cu cel mai preţios metal la gît.

2. Radu Bumbăcea - Fără benoacle.
A luat - culmea nesimţirii! - BAC-ul, la "Tudor Vianu", in Bucureşti. Aur la Amsterdam şi în Kazahstan.
Adoră literatura, ştiinţele si-a fost, deja, acceptat la Cambridge.
Pentru cei care n-au timp să caute pe Google, băieţii de aici au pornit la drum Universitatea în 1209, cam pe vremea cînd noi ne apucam de cnezate si voievodate.

3. Ioana Tamaş - la 18 ani a primit premiu pentru întreaga activitate.
Singura fată din lot - fără nici o legătură cu fotbalistul!
De cînd era în şcoala generală, la Nr. 79, rupea pe matematică.
În primăvară a primit premiul "Laurenţiu Panaitopol" pentru întreaga activitate de olimpic pe parcursul şcolii! "Poftiiiim???!!!
N-are nici 20-j de ani şi primeşte diplome pentru "întreaga activitate"?!
A, şi ea are benoacle.
Unii poartă ochelari din cauza jocurilor pe calculator sau Wii.
Ei, pentru c-au citit prea multe cărţi.

4. Tavi Drăgoi - E pasionat de chitară, informatică şi electronică.
A luat doar "argint", dar a fost acceptat, deja, la Harvard! Completare. "Harvard" desemnează o Universitate din SUA, fondată la 1636, cu 140 înainte ca americanii să se pună pe făurit state.
Pur statistic, pe aici au trecut 75 de omuleţi care au luat premiul Nobel la diferite discipline!

5. Alt benoclist, Fane (Ştefan) Spătaru, from Alexandria - atenţie, Alexandria de Teleorman, nu de Egipt! S-a"încălzit" pe plan local, la Balcaniada din Turcia, de unde a venit cu aur.
Acum a coborît o treaptă, a luat doar argint, dar e mezinul trupei, are şanse.

6. Fane (Ştefan) Ivanovici - Vine din Bacău .
Cei mai buni prieteni ai lui? Newton, L'Hospital, Gauss...

7. Radu Gologan - e coordonatorul. Prof în Poli, în Bucuresti.
10 ani ca preşedinte al Comisiei Naţionale a Olimpiadei de Matematică.40 de articole de cercetare, peste 30 didactice, cărţi, bla-bla-bla.
Le-a vorbit unor studenţi din Rusia, Franţa, SUA, Germania .

În concluzie, nişte tocilari!
Iată Delegatia României participantă la Olimpiada Internaţională de Matematică. Locul 1 pe Europa şi locul 10 în lume (din 100 de ţări, într-un clasament neoficial).
Două medalii de aur luate în Argentina , la Mar del Plata, la cea de-a 53-a ediţie.
Pe cine interesează, însă, o astfel de ştire?
În ţară avem 120.000 de nebacalaureaţi.
"Pacyno" se dă cu gel cînd merge să afle rezultatele la BAC.
La Iaşi , de trei ani, la acelaşi liceu, NIMENI n-a luat examenul.
Iar noi vorbim despre nişte puşti de 16-18 ani care uimesc lumea! Gata, şi aşa povestea e cam lungă...
 
Apropo, aţi aflat ca Salam si Adrian Copilu' Minune au mai multi fani (si ai multi bani) decat aveau George Enescu, Eminescu si Brancusi, la un loc?!
 
 
Aseara la meciul ASA - ACS Poli pe un teren inghetat si tribune goale, jucatorii celor de la Timisoara (promovatii nu pentru merite sportive in locul Rapidului!) si-au scris numerele de pe tricouri cu carioca.
Romania coboara in clasamentul fifa pana la locul 39. Si exemplele despre dezastrul fotbalului romanesc ar putea continua. Aşa, şi?!
 
In Giulesti, dupa dezastrul patronilor si al conducerilor frf si lpf, o mana de oameni entuziasti resusciteaza spiritul mandrieri nationale pentru valori, orgoliu, dreptate si poate chiar unitate.
De minunea revenirii Marelui Rapid se vor face vinovati doar cei ce nu au incetat niciodata sa creada ca a nu renunta la lupta va inseamna cu siguranta o recunoastere internationala.
 
Pentru ca de cea nationala nu mai avem nevoie.
Ne-au ajutat destul si mai mult pagubit prin aceste procese insusi statul roman.
 
Aşa, şi?!
 
FzR!!
 
 
 

Scrisoare deschisa pentru Rapid

"Cand ma gandesc, m-apuca plansul...
Pai tu, Rapidule, sa mori?
A patra, a cincea, a sasea liga si cate mai sunt, Dumnezeu stie unde te duci... nu e locul tau acolo.
Nu-i corect sa vad asta.
Nu 'faliment' e tinicheaua ta, ci 'frumusete', Rapidule.
Ma gandesc la Giussy, la Bogdan si restul, oamenii astia au stat langa tine, au plans pentru tine si au mers si la puscarie pentru tine.
Noi n-am avut ce face, am stat doar in tribune sau la televizor.
Cand am avut rabdare sa stam la televizor.
Ca n-am putut, nu ne-ai lasat sa traim o victorie ca lumea, trebuia tu sa ne dai emotii.
Asta esti tu, Rapidule, de-aia esti al nostru!
Am urlat de bucurie, am lasat toate pentru tine, Rapidule... am mers si la a II-a, si la peluza, am vazut si Potcoava, saraca si urata, dar vie la meciurile tale.
Am vazut si scaune frumoase, am vazut si mingi stralucitoare.
Dar si degradarea in care te zbati acum: un bolnav fara medicamente, cu promisiuni ca primesti tratament de la varul bogat din State.
Oare varul ala e adevarat?
Habar n-aveam ce-i aia lider in clasament, pana sa-l vad in carne si oase pe Lucescu pe banca din Grant.
Ce loc intai, ce presiune?
Domnul cu 'dansa' a venit mai incolo si a plecat urat - cu gauri mari in buget si scandal.
Nu s-a scufundat planeta, Rapidule, nici cu el, nici fara el. Am ramas tot noi: mana aia de oameni care suferim teribil pentru ce insemni tu.
Nu de trofeele lui Copos aveam nevoie, nu de Cupele lui Razvan, nici de titlul lui tasu'...
Noi aveam nevoie de bara aia frumoasa, de scarita aia, de oamenii aia care pupa gazonul cand intra in Giulesti. Asta-i averea, nimic mai mult, Rapidule...
A fost si ploaie, a fost si vant, Rapidule.
Ai cazut in B, cand pe 23 se striga impotriva Partidului, Rapidule.
Ai fost in mizerie ani la randul, dar era ceva normal, mergeam pe Giulesti la pranz ca sa te vad cand altii nu te-au lasat sa traiesti, Rapidule.
Te-au lasat sa suferi, Rapidule, dar ti-ai revenit si ai luat campioante si cupe.
Pentru noi, astia care nu stiam ce-s alea.
Nici n-aveam nevoie.
Noi te aveam pe TINE.
Rapidule, iti mai aduci aminte de '67?
Da, cand iti venea sa-ti rupi camasa de pe tine ca Rica innebunise de tot.
Asa era el, era Tamango al nostru, Rapidule.
Atunci am luat titlul, de-au mers suporterii pe jos...
Si mai stiu ca am citit despre tine.
Am citit sute de pagini, ti-am citit povestea pe care n-am prins-o, ca eram prea mic.
Mai stiu ca plecai sa joci in judet, 'la tara', ca in oras erau doar doua echipe.
Aceleasi doua.
Era deja '80 si ceva, tu n-ai avut loc sa respiri aici, doar pe Giulesti simteai ca esti acasa, dar in B.
Si Copos, Rapidule.
Cu prajiturile alea din care a iesit un titlu... si al doilea, in 2003.
Cand a venit Lucescu si-am vazut prosopul ala zburand spre banca, ce tare am mai ras...
Si bricheta aia, ca sar deja la altele, cum n-am putut sa plangem atunci de ura, doar am simtit ca nu e drept.
Si Buga, cu calcaiul ala si Nico nebunu' cu suturile alea trimise direct de langa Triaj...
Asta ai fost Rapidule... Ai fost?
Pai da, se pare ca vorbim la trecut, incet, incet.
Peste luni de zile nu mai intreaba nimeni de '-escu' si '-ir', ca n-au ridicat o data in picioare mii de oameni.
Ba, din contra, i-au facut sa-si blesteme soarta, sa-ti blesteme soarta, nu si numele, Rapidule...
Peste zeci de ani raman legendele, asta ne-ai invatat, Rapidule.
Avem alte nume, avem Pancu, Tara, Neagu, oridinea-i tot una.
Stim amandoi.
Of, cand ma gandesc la cate campionate am visat, dar tu le-ai facut praf pe final... cate Cupe, cate ultime minute si scoruri intoarse de 'aialalti' de la 3-0 pentru tine.
Sau 2-0, cat o fi fost, c-am vrut sa le uit pe toate, dar tu o faceai din nou, si mai lata...

Si tramvaiele care plecau pline dupa serile de Cupa Uefa si nocturna aia stinsa 'din greseala', cand ni s-a dus vestea in lume.
Toate ale tale au fost, Rapidule.
N-ai lasat pe nimeni sa te faca praf, nea Mincea Geamgiu' spunea cel mai bine.
S-a dus cu porumbeii lui cu tot si ne-a lasat aici sa ne plangem unul altuia pe umeri ca mori cu zile, Rapidule.
Ce e pana la urma fotbalul de-acum?
Un gazon, niste linii si o minge.
Alt Coe, alt Baratky, alt Culae Lupescu, alt Sumudica.
Dar alt Rapid n-are cum sa mai fie.
Tu esti Pittis, ai ceva din Fanus, ai glumele lui Nicu Constantin si prestanta lui Dem Radulescu.
Asta esti, Rapidule, iar daca mori de tot, o sa mai traiesti ca ei - doar cu spiritul...
Si de galerie ce sa mai zic?
N-am cuvinte mai frumoase decat muzica peluzei... suna prea bine, te invidiaza unii pentru cei care te imping de la spate.
Si ai si imn, poate cel mai frumos.
E sufletul tau in glasul ala al rotilor de tren, Rapidule.
Si cate 'mese verzi' am mai vazut, cate imagini cu interzisii la balcoanele din jur si cate altele cu focurile din tribune. Tobele... si trompeta de pe vremuri...
Erau ale noastre, Rapidule, de nebuni faceam astea.
De nebuni dupa tine.
Si cate scaune s-au rupt, cati jucatori au mai fugit peste liniile din spate si cata ploaie am mai indurat pentru tine.
De nebuni, Rapidule, iti aduci aminte.
Le-ai trait pe toate.
Dar nu cred ca e gata, n-are cum sa fie.
O insolventa, un faliment si conturi goale... astea-s din anii astia, pe care-i traim cu totii.
Si-ai vazut ca de fiecare data cand ai cazut mai rau, si mai tare ne-am chinuit impreuna sa ajungi ce-ai fost.
O mai facem o data?
Da!
Acum e un dosar, o foaie si un scris.
Ce glas, ce roti, ce tren...?
Se trage linie, pacat de tine, vis frumos..."
 
Scrisoarea unui suporter rapidist publicata in 2014 pe sport.ro

miercuri, 21 decembrie 2016

Omul care A CĂZUT din SPAȚIU.

Zborul omului către stele își are eroii săi, astăzi aproape uitați.
Unul dintre aceștia a fost cosmonautul sovietic Vladimir Komarov, primul om care a zburat în spațiu de mai multe ori și tot primul care a murit în timpul unei misiuni spațiale după ce capsula Soiuz 1 s-a prăbușit la întoarcerea pe Terra, în aprilie 1967, din cauza unei erori a sistemului de deschidere a parașutei.
Ultimele cuvinte ale cosmonautului rus Vladimir Komarov, interceptate de serviciile secrete americane, au fost ţipete de furie şi înjurături adresate superiorilor săi, pe care îi acuza că l-au pus într-o "navă spaţială peticită", în timp ce se îndrepta spre Terra la bordul rachetei Soiuz 1, pe 24 aprilie 1967.
O inspecţie tehnică a rachetei Soiuz 1 relevase faptul că vehiculul spaţial avea 203 probleme structurale.
Însă nimeni nu a îndrăznit să-i vorbească preşedintelui Leonid Brejnev despre aceste erori tehnice, deoarece oamenii se temeau să nu fie retrogradaţi, concediaţi sau deportaţi în Siberia.

Cu mai puţin de o lună înainte de lansare, Komarov s-a întâlnit cu un agent KGB, Veniamin Rusaiev, şi i-a spus:
"Nu mă voi mai întoarce viu din acest zbor".
Atunci când Rusaiev l-a întrebat de ce nu refuza pur şi simplu acea misiune, Komarov i-a răspuns:
"Dacă eu nu voi face acest zbor, ei vor trimite în locul meu un alt pilot. Iar acest pilot este Iura (Iuri Gagarin, n.r.), iar el va muri în locul meu. Va trebui să avem grijă de el".
Racheta Soiuz 1 a fost lansată aşa cum era prevăzut, pe 23 aprilie 1967.
Lansarea s-a desfăşurat conform planurilor specialiştilor, dar problemele au început să apară la puţin timp după aceea.
Antenele nu s-au deschis corect, puterea de propulsie era compromisă, iar sistemul de navigaţie s-a dovedit greoi. Lansarea de a doua zi a celei de-a doua rachete a fost anulată, iar în acest fel, speranţele cosmonautului Vladimir Komarov de a se întoarce în siguranţă pe Pământ au fost spulberate.
Atunci când capsula spaţială şi-a început coborârarea, paraşutele nu s-au desfăcut în mod corect - doar paraşută mică s-a deschis, însă aceasta nu a tras după ea aşa cum trebuia paraşuta cea mare, care s-a încurcat de paraşuta de rezervă, rămânând blocate amândouă în interiorul capsulei.
Vladimir Komarov s-a izbit de Pământ cu forţa unui meteorit, pe câmpia din apropiere de Orenburg (Rusia).
Capsula a fost aplatizată, iar proiectilele amortizoare de la baza ei au explodat la impactul cu solul.
Un os al călcâiului a fost descoperit printre rămăşiţele arse ale capulei.
Vladimir Komarov a avut parte de funeralii cu onoruri militare.

Iuri Gagarin nu şi-a revenit niciodată după moartea bunului său prieten şi a murit la rândul său într-un accident de avion, în 1968, cu un an înainte ca americanii să ajungă pe Lună.

Autor , sursa evz.ro
AFC si Miscarea sunt eroii anului 2016. 
Porniti sa exploreze spatiul inimilor noastre, unul din cei doi va sfarsi probabil din dragoste pentru Rapid.
Indiferent care va fi numele eroului, caderea lui va fi catre spatiul infinit.
Pentru ca eroii si legendele noastre nu se sting, ci doar pleaca putin spre a ne veghea si sustine cu si mai multa putere de acolo de sus.
Unde ne castigam nemurirea.
FzR!!

Legenda bradului


Legenda spune ca atunci cand a venit prima toamna pe lume toate pasarile s-au grabit sa plece spre tari mai calde.
Una singura mai ramasese: o pasarica mica si zgribulita, pe o creanga de la marginea codrului.
Avea, saracuta, o aripa rupta si nu putea sa zboare prea mult.
S-a dus sa ceara ajutorul unui copac, caci acesta avand radacini puternice, de buna seama ca nu va pleca nicaieri si va sti cum sa infrunte frigul si crivatul iernii.
S-a dus mai intai la stejar, vazandu-l mai falnic:
– Te rog frumos, lasa-ma sa traiesc printre ramurile tale, caci vine iarna si voi muri fara adapost!
– Nu pot, i-a raspuns semet stejarul, nu vreau sa-mi mananci ghindele. Cauta-ti de drum!
S-a dus, biata pasarica, si la un fag, dar nici acesta nu s-a indurat sa o gazduiasca:
– Imi pare rau, i-a zis fagul ingrijorat de vantul ce se intetea. Am deja destule griji si iarna o sa fie grea. Nu pot sa te ajut.
Si tot asa, de la un copac la altul… Biata pasarica nici nu stia incotro sa se mai indrepte, cand, trecand pe langa brad, auzi spre mirarea si bucuria ei:
– Ei, pasarica, nu te mai framanta. Daca vrei ramai la mine. Poti sta pe oricare dintre crengile mele si impreuna vom trece noi si peste iarna ce vine!
 Bucuroasa, pasarea isi facu degraba un culcus pe una dintre ramurile bradului.
Si chiar din noaptea aceea vantul rece incepu sa sufle. Palide, una cate una, frunzele pomilor cadeau la pamant. Doar frunzele bradului ramaneau verzi, toti fiind uimiti de asa minune.
Si vantul se mira nespus, asa ca s-a dus chiar inaintea Creatorului:
– Doamne, lasa-ma sa scutur si frunzele bradului, asa cum fac cu toti copacii. ..
– Nu, i-a raspuns Dumnezeu vantului. Bradului sa nu-i faci nimic, caci a fost bun cu biata pasarica. De el sa nu te atingi!
 
Si de atunci, toti copacii isi pierd haina lor de frunze si flori, doar bradul isi pastreaza totdeauna frunzele verzi, fie vara, fie iarna.
 
 
La sfarsitul acestei ierni vom constata faptul ca inimile noastre pururi tinere au reusit sa adaposteasca visul nostru al tuturor.
Iar Primavara va aduce vestea ca orice sfarsit anunta de fapt poate cel mai frumos inceput.
 
 
FzR!!

De la A la Z.

Nimic nu l-a impiedicat sa-si urmeze pasiunea.
Fotbalul a fost viata pentru el.
Astazi considera ca a castigat mai mult din fotbal decat marile staruri ale momentului, Cristiano Ronaldo si Leo Messi.
Numele Jesús Rodríguez Muiños nu o sa va spuna multe. Poate doar daca ati fost fanii celor de la Celta Vigo si ati urmarit evolutia tuturor fotbalistilor din lot.
De la juniori la fotbalisti care au avut o aparitie si au disparut. Asa a fost si el.
A jucat in Liga a II-a din Spania cu Celta, a promovat in Primera, unde a prins un singur meci, dupa care a plecat.
Dar asta s-a intamplat acum foarte multi ani.
Are 51 de ani si inca mai joaca fotbal.
Nascut in 1965, a prins alte vremuri.
A inceput sa joace de la 15 ani, in spatele blocului.
Mergea in peluza la meciuri si visa ca intr-o zi sa fie si el printre ei, zeii locali pentru care isi dadea plamanii la fiecare meci.
A primit o sansa de aur si a transformat-o intr-o pagina de istorie.
Dupa ce a reusit sa adune 20 de echipe in CV-ul sau, Muinos a devenit primul fotbalist din istoria Spaniei care a reusit sa joace in toate ligile acestei tari.
Intr-un material publicat de Marca, el se declara norocos: „Consider ca am castigat mai mult din fotbal decat Messi si Cristiano Ronaldo”, spune el relaxat.
Il intelegem si privim zambind aceasta poveste.
Acum s-a intors in Orense, unde joaca pentru echipa locala in timpul liber.
Are un job.
E un om normal.
Desi lucreaza intr-o fabrica de autobuze, autobaza nu are loc pe terenul de fotbal.
Acolo pasiunea inseamna joc deschis, liber, asa cum l-a iubit in fiecare minut petrecut in peluza cand era copil.
Are 51 de ani si inca e un copil cand joaca fotbal.
Sa invatam de la el :)
 
Cum arata cariera sa:
– Celta (Primera s Segunda)
– Lugo (Segunda si Segunda B)
– Compostela (Segunda B)
– Gramanet (Segunda B si Tercera)
– Cultural (Segunda B si Tercera)
– Arosa (Segunda B)
– Lalín (Segunda B si Tercera)
– Gran Peña (Tercera)
– Céltiga (Tercera)
– Ponte Ourense (Tercera)
– Vista Alegre (Regional Preferente)
– Taboadela (Regional Preferente)
– Vilamarín (Regional si Autonómica 1)
– Ferreira (Regional si Autonómica 1)
– Sar (Autonómica 1 si 2)
– A Peroxa (Autonómica 1)
– Cea (Autonómica 1)
– Bentraces (Autonómica 1)
– Vilariño (Autonómica 1)
– Paderne (Autonómica 2)
 

 
Povestea lui de viata continua.
Pentru ca viata lui Jesús Rodríguez Muiños este fotbalul.
Iar mandrie si bucurie mai mare decat a-l juca indiferent de liga, nu exista.
Copii Rapidului sunt si ei mai bogati sufleteste decat Cristiano Ronaldo si Leo Messi.
Pentru ca in cel mai greu moment al Rapidului, nu au intrat in jocul intereselor celor doua galerii, au coborat in teren si au dat o lectie tuturor.
Versurile cantecelor noastre, spiritul si istoria au capatat un sens prin gestul si sacrificiul lor.
Iar Povestea Rapidului isi scrie cea mai frumoasa pagina: cel mai lung drum pornit de cei ce nu s-au indoit niciodata de Iubirea lor.
Si nu s-au ferit sa o demonstreze, drept lectie celor condusi de interese, celor care au facut rau celui mai frumos spirit al sufletului omenesc.
 
Multumim, baieti!
Meritati cele mai frumoase cadouri de sarbatori!
 
FzR!!