Zborul omului către stele își are eroii săi, astăzi aproape uitați.
Unul dintre aceștia a fost cosmonautul sovietic Vladimir Komarov, primul om care a zburat în spațiu de mai multe ori și tot primul care a murit în timpul unei misiuni spațiale după ce capsula Soiuz 1 s-a prăbușit la întoarcerea pe Terra, în aprilie 1967, din cauza unei erori a sistemului de deschidere a parașutei.
Ultimele cuvinte ale cosmonautului rus Vladimir Komarov, interceptate de serviciile secrete americane, au fost ţipete de furie şi înjurături adresate superiorilor săi, pe care îi acuza că l-au pus într-o "navă spaţială peticită", în timp ce se îndrepta spre Terra la bordul rachetei Soiuz 1, pe 24 aprilie 1967.
O inspecţie tehnică a rachetei Soiuz 1 relevase faptul că vehiculul spaţial avea 203 probleme structurale.
Însă nimeni nu a îndrăznit să-i vorbească preşedintelui Leonid Brejnev despre aceste erori tehnice, deoarece oamenii se temeau să nu fie retrogradaţi, concediaţi sau deportaţi în Siberia.
Cu mai puţin de o lună înainte de lansare, Komarov s-a întâlnit cu un agent KGB, Veniamin Rusaiev, şi i-a spus:
"Nu mă voi mai întoarce viu din acest zbor".
Atunci când Rusaiev l-a întrebat de ce nu refuza pur şi simplu acea misiune, Komarov i-a răspuns:
"Dacă eu nu voi face acest zbor, ei vor trimite în locul meu un alt pilot. Iar acest pilot este Iura (Iuri Gagarin, n.r.), iar el va muri în locul meu. Va trebui să avem grijă de el".
Racheta Soiuz 1 a fost lansată aşa cum era prevăzut, pe 23 aprilie 1967.
Lansarea s-a desfăşurat conform planurilor specialiştilor, dar problemele au început să apară la puţin timp după aceea.
Antenele nu s-au deschis corect, puterea de propulsie era compromisă, iar sistemul de navigaţie s-a dovedit greoi. Lansarea de a doua zi a celei de-a doua rachete a fost anulată, iar în acest fel, speranţele cosmonautului Vladimir Komarov de a se întoarce în siguranţă pe Pământ au fost spulberate.
Atunci când capsula spaţială şi-a început coborârarea, paraşutele nu s-au desfăcut în mod corect - doar paraşută mică s-a deschis, însă aceasta nu a tras după ea aşa cum trebuia paraşuta cea mare, care s-a încurcat de paraşuta de rezervă, rămânând blocate amândouă în interiorul capsulei.
Vladimir Komarov s-a izbit de Pământ cu forţa unui meteorit, pe câmpia din apropiere de Orenburg (Rusia).
Capsula a fost aplatizată, iar proiectilele amortizoare de la baza ei au explodat la impactul cu solul.
Un os al călcâiului a fost descoperit printre rămăşiţele arse ale capulei.
Vladimir Komarov a avut parte de funeralii cu onoruri militare.
Iuri Gagarin nu şi-a revenit niciodată după moartea bunului său prieten şi a murit la rândul său într-un accident de avion, în 1968, cu un an înainte ca americanii să ajungă pe Lună.
Autor Dodo Romniceanu, sursa evz.ro
AFC si Miscarea sunt eroii anului 2016.
Porniti sa exploreze spatiul inimilor noastre, unul din cei doi va sfarsi probabil din dragoste pentru Rapid.
Indiferent care va fi numele eroului, caderea lui va fi catre spatiul infinit.
Pentru ca eroii si legendele noastre nu se sting, ci doar pleaca putin spre a ne veghea si sustine cu si mai multa putere de acolo de sus.
Unde ne castigam nemurirea.
FzR!!