El era un tânăr studios şi serios, ea era o fată frumoasă şi înţeleaptă.
Şi se iubeau.
Inainte de a pleca pentru serviciul militar, el a voit să-i facă un dar.
Un cadou care să-i amintească de iubirea sa.
Insă trebuia să ţină cont de banii pe care-i avea, căci finanţele îi fuseseră puse la grea încercare de cărţile de la universitate.
A cutreierat prin prăvălii şi magazine mari.
După mii de „ia şi pune înapoi”, s-a hotărât.
A cumpărat o umbrelă enormă, visinie, foarte frumoasă.
Sub acea umbrelă visinie, cei doi tineri şi-au spus primul adio, şi-au făcut reciproc promisiunea iubirii veşnice şi au hotărât să se căsătorească.
In noua casă, umbrela a sfârşit într-o debara.
Au trecut anii, au venit doi fii, preocupări, unele tensiuni de prisos, plictiseala, tăcerile prea lungi.
Intr-o seară, aşezaţi pe canapea, el şi ea se plictiseau în faţa televizorului.
Deodată, ea s-a ridicat, a alergat în debara şi, după puţin timp, s-a întors cu umbrela visinie.
A deschis-o şi un norişor de praf s-a răspândit în aer.
Apoi s-a aşezat pe canapea cu umbrela visinie deschisă.
După un moment mai lung, el s-a ghemuit lângă ea sub umbrela mare.
S-au îmbrăţişat cu tandreţe şi au regăsit toate visurile rătăcite sub praful zilelor.
Nu uitaţi de umbrela visinie.
Adaptare dupa Bruno Ferrero -" 365 de povestioare pentru suflet"
FzR!!
