Santiago Bernabeu Yeste a plecat de jos si a devenit cel mai mare presedinte de club din istoria fotbalului.
Marturisea intr-unul din primele sale interviuri publice ca s-a apucat de fotbal de nevoie.
Spunea el ca ”fotbalul era cea mai buna forma de a evolua fara a simti ca-mi ingheata picioarele, atunci cand frigul imi crapa calcaiele ce salasluiau in pantofii mei gauriti”.
La 14 ani, pustiul nascut la Almansa si mutat in Capitala inca de mic, semna cu Real Madrid si avea sa intre definitiv in istorie.
O istorie care incepe cu el si nu se va termina niciodata.
S-a indragostit atat de tare de acest club incat nu si-a mai conceput restul vietii sale fara el.
Cand Bernabeu a sosit la Real, clubul nu avea nimic: nici istorie, nici traditie, nici propriile valori nici macar un stadion. Echipa se pregatea prin bunavointa autoritatilor pe arena O’Donnell.
In fiecare sambata cand aveau meci, Bernabeu se prezenta cu doua ore inaintea celorlalti baieti si retusa gazonul cu var. „Cineva trebuia sa faca asta, ca sa poti performa ai nevoie de entuziasm. Eu il aveam” spunea peste ani, Bernabeu.
A inscris se spune peste 1000 de goluri la toate nivelurile pentru Real Madrid iar la 17 ani a urcat la prima echipa.
In 1927 a decis sa se retraga dupa o cariera in care nu a strans niciun ban.
„Nu am nevoie de bani de la Real Madrid, din contra, eu trebuie sa platesc acest club pentru serviciul pe care mi l-a facut”, spunea atunci Bernabeu.
Timp de 12 ani a facut parte din organigrama de conducere a clubului.
Practic, din 1935, Bernabeu a inceput sa devina presedinte, chiar daca nu in acte.
Razboiul civil a paralizat apoi Spania iar Bernabeu a fost la un pas de sinucidere.
Putin mai tarziu urma sa fie victima unui inscenari care avea ca scop uciderea sa.
Intre persecutii si amenintari, Santiago a luat arma in mana si a plecat la lupta.
A participat la campania din Catalunya sub aripa Generalului Agustín Muñoz Grandes si si-a aparat tara, independenta, onestitatea.
Discutia din biroul Ministrului Mondragon
Dupa Razboi insa, Real Madrid nu mai avea nimic.
Aproape sa revina la marea sa dragoste, Santiago Bernabeu a incercat sa indrepte lucrurile, cu mijloacele delicate si prietenesti ale omului care nu stie sa urasca sau sa faca rau. A primit in schimb un raspuns flecar, in momentul in care intra in biroul ministrului de sport, Mondragon:
„Real Madrid nu mai exista. Si nici nu va mai exista. Obisnuieste-te cu asta. Nu pot sa-mi permit sa depasesc ordinele” i-a transmis acesta pe un ton sarcastic si amenintator.
„Acest club trebuie sa existe, sunt mii de oameni care vor plange din nou doar pt ca dvs sa impliniti fantezia unui nebun? Nu s-a scurs destul sange? N-au curs suficiente lacrimi?” a intrebat Bernabeu.
Mondragon a fost dur:
„Amice, in razboi niciodata nu cade prea mult sange”.
Se spune ca a fost singurul moment in care Bernabeu si-a pierdut calmul imperturbabil.
Si-a scos arma si i-a pus-o ministrului la tampla:
„Atunci sa curga!” a reactionat Santiago.
„Sa curga sange domnule Ministru. Numai ca dupa dumneavoastra, nimeni nu va plange”.
Socat, Mondragon a ramas fara reactie.
Amenintarile nu-l speriau, el insusi fiind un veteran de razboi. Bernabeu in schimb da.
A luat o foaie si a semnat in alb sub amenintarea pistolului ceea ce Bernabeu si-a dorit.
De aici, totul depindea de el…
Bernabeu a fost insa mereu un luptator, un mare inovator, un om abil, inteligent si onest.
Pana tarziu, catre jumatatea secolului trecut cand reusita sa a devenit una globala, iar Bernabeu a dictat Spaniei si Europei, directia vietii civilizate universale.
Santiago impunea o disciplina inflexibila, un soi de nesimtire glorioasa si, in acelasi timp, scandaloasa, dar care dadea cheia acestei formule personale care biruie, inspaimantand prin reductia estetica aproape absoluta.
Santiago Bernabeu Yeste a ilustrat copios, cu o masivitate clasica, atat energia, cat si inghetul crispat al modelului omului de succes absolut.
Si nu s-a dat in laturi de la nimic, niciodata, atat timp cat binele Realului era la loc de cinste.
Asa cum aminteam insa, in urma Razboiul Civil, Real Madrid nu mai avea insa nimic.
Chiar nimic: nici jucatori, nici echipamente, nici teren de joc, nici bani nici stadion.
A fost momentul in care, Bernabeu, din pura pasiune si entuziasm a preluat fraiele clubului in propriile-i maini.
Legenda spune ca Madridul devenise un oras linistit dupa Razboi.
Pustiu, dar linistit.
Pe strazile sale triste, in fiecare dimineata, un barbat colinda in stanga si in dreapta in cautare de bani.
„Purta o servieta plina de documente si avea o alta imaginara plina de promisiuni. Credea in ceea ce face si promitea un club cum n-a mai fost pe Pamant. Nimeni nu l-a crezut, dar Santiago avea o putere de convingere vecina cu reusita certa” povestea legendarul Pirri in urma cu cativa ani.
A facut de toate: a trecut de la amenintari la imprumuturi, de la promisiuni desarte la compromisuri irepetabile.
Si toate pentru Real Madrid.
Cum necum, a strans suficienti bani pentru a inscrie echipa in prima liga si a impiedicat dezastrul.
Si nu s-a autoproclamat presedinte, asa cum toata lumea se astepta.
A lucrat alaturi de Luis Urquijo si Landecho, marchizul de Bolarque pentru binele clubului pe care-l iubea.
Conflictul cu Rafael Sánchez Guerra l-a obligat insa sa se refugieze pentru cateva luni in Franta, acolo unde Bernabeu pregatea revansa si isi proteja viata.
A asteptat decizia Guvernului iberic din 1939 care a anuntat fulgerator:
„Din pricina numeroaselor probleme financiare dar si a violentei verbale si nu doar, a celor doua cluburi, Real Madrid si FC Barcelona, pentru ca acest conflict sa nu degenereze, decidem ca actualii conducatori ai celor doua entitati sa fie destituiti”.
Si au fost.
Bernabeu era presedinte.
Santiago Bernabeu revolutionarul
A muncit din prima zi pana in ultima.
Nu s-a oprit niciodata.
Unii spun ca si acum munceste pt Real, de la distanta, din ceruri.
Pentru a-si duce la capat proiectul, Bernabeu a fost primul presedinte de club din lume care a venit cu foarte multe noutati.
Un vizionar de seama, un tip inteligent si un avocat iscusit, Bernabeu nu s-a dat in laturi de la nimic.
A trecut de la munca de birou la munca de jos, apoi cand a simtit ca greul se aduna a venit cu o idee revolutionara, preluata in scurt timp de toate marile cluburi din lume: departamente de conducere cu atributiuni diferite si determinate.
Bernabeu a adus sase secunzi la prima echipa, a format sectiuni noi in domeniul imaginii, in domeniul financiar, administrativ, juridic, chiar si media.
A strans primele semanturi personal pentru formarea primelor fancluburi Real Madrid, care in numai doi ani au atins cifre incredibile (peste 80 in toata lumea), a dat nastere unor noi compartimente ale clubului rezervate sectiilor de baschet, handbal, tenis sau gimnastica, a construit un nou stadion: el Nuevo Chamartin (cel mai mare stadion din Europa) si prima baza sportiva proprie a unui club de fotbal din Europa.
Fondurile de la Guvern l-au ajutat insa erau insuficiente pentru planurile sale.
Atunci Bernabeu, deja un om influent in Spania, a decis sa ceara ajutorul prietenilor sai, oameni de afaceri importanti.
Niciodata insa nu a cerut ceva fara a se tine de cuvant: „Mi-a cerut 10.000 de dolari la acea vreme, bani foarte multi. Mi i-a returnat in doua saptamani” spunea amicul sau Perez Montesino.
Cum?
Simplu: Bernebeu se imprumuta astazi de la Perez Montesino, iar saptamana viitoare de la alt amic pt a-i inapoia banii lui Montesino, sirul continuand la nesfarsit vreme de cativa ani.
„A fost prima si singura Banca umana din istorie, a inventat un nou circuit al banilor si toate pentru ca vroia ca Real Madrid sa fie echipa numarul 1 in lume,un promotor al fotbalului, al echilibrului, al jocului spectacol” isi aminteste si Dominguez Juarez, un alt prieten apropiat.
Peste ani, avea sa marturiseasca:
„Se spune ca Real Madrid este echipa celor bogati. N-a fost niciodata asa, am pornit de la datorii si am urcat, incet, incet spre performanta. De fapt, adevarul e ca Real Madrid nu este altceva decat un club foarte popular. Probabil cel mai popular dintre toate. Si asta datorita jucatorilor care au adus numeroase trofee, trofee care au facut din Real Madrid, cel mai important club al lumii. De aici bogatia sa incomensurabila, care naste invidie. Din punctul asta de vedere, suntem cu siguranta echipa celor bogati”
Facuse deja in cativa ani ceea ce nimeni nu reusise in Spania la nivel de infrastructura pentru un club, dar ii lipseau performantele.
La finalul meciurilor, Bernabeu acorda minute bune fanilor mai mult sau mai putin suparati.
Era un om bogat, influent, dar niciodata arogant sau prea ocupat pentru a asculta vox populi.
Poate si din acest motiv a devenit atat de iubit.
Se spune ca unul dintre suporteri, i-a schimbat viziunea: „Presidente, am calatorit mult, am vazut multe. Sunt batran,nu stiu cat o mai duc. Dar daca vrei sa faci performanta ai nevoie de fotbalisti care sa aduca lumea la stadion, de fotbalisti care sa-ti castige un meci, de fotbalisti unici. Chiar daca sunt scumpi, vor fi cele mai ieftine investitii ale dumneavoastra pentru ca vor produce si vor face performanta”.
Bernabeu a ascultat calm si peste putin timp a trecut la treaba.
De jos, asa cum stia el cel mai bine.
Alte imprumuturi, alte eforturi uriase, alte datorii.
A pus insa mana pe jucatori fenomenali cu care a reusit sa revolutioneze cu adevarat jocul de fotbal
In 1947 in timp ce-si savura ceaiul, citea in La Vanguardia ca Barcelona l-a acontat pe Luis Molowny, unul dintre cei mai talentati jucatori ai acelor vremuri. In doua ore a aterizat la Las Palmas, unde cum necum l-a convins pe Molowny sa semneze cu Real Madrid.
A procedat la fel si cu Paco Gento, perla celor de la Racing Santander.
„M-a convins in 5 minute, cu Barcelona negociasem cinci luni” marturisea Gento. Dar Bernabeu avea ceva in plus, mereu. Nu accepta sa fie al doilea si niciodata nu se da batut. Tot in dauna Barcelonei, a reusit sa-l castige pe Di Stefano, cel mai bun jucator din lume la acea vreme. Avandu-l pe Alfredo Di Stefano si langa el o armata de luptatori giganti care au pus stapanire pe fenomen, Real Madrid a devenit peste noapte invincibla, iar geniul lui Bernabeu domnea deasupra arenei madrilene precum un zeu binefacator si atotputernic. Talentul lui Di Stefano a grabit publicul spre credinta in supranatural si a transformat Madridul in ceva unic, in care doar Santiago credea. Atat de mult s-a transformat Realul, incat a ramas in istoria fotbalului. Madridul a respirat si a renascut. Campionate, Cupe ale Campionilor, Supercupe ale Europei, Cupe ale Regelui, asa cum n-a mai avut nimeni.
Dar nimeni n-a mai avut un asemenea presedinte…
Sinceritatea din glasul unui pusti…
In 4 ianuarie 1955, Estadio Nuevo Chamartin a devenit Estadio Santiago Bernabeu, intr-un gest de recunostinta inevitabil. A fost o zi in care lumea l-a vazut pentru prima data pe Santiago Bernabeu in lacrimi.
La ceremonie, un pusti a recitat o poezie cu tenta nationalista si a oferit o fraza care avea sa ramana celebra.
Pedrito Sanchez de Almunia Solozabal avea 7 ani , iar tatal sau il crescuse in bunul spirit madrilen.
La finalul ceremoniei, dupa ce a rostit poezia pe care o invatase cu patos, a fost intrebat:
„Pedrito, tii cu Real Madrid, de ce?”Pustiul a uimit asistenta: „Pentru ca joaca cel mai frumos fotbal si pentru ca mereu castiga”.
Dupa alte doua intrebari banale la care copilul a raspuns calm si bine, Pedrito a oferit un raspuns care dainuieste si astazi peste generatii de madrileni:
„In cine crezi tu?”[…] „Tata si Mama m-au invatat sa cred in Dumnezeu, la scoala mi se spune ca trebuie sa cred in Spania dar eu…Eu cred in Santiago Bernabeu”. Presedintele madrilen a aplaudat cu lacrimi in ochi si a inteles ca ceea ce facuse pana atunci va dainui pe vecie.
Ultimele sale dorinte
A condus timp de 35 de ani Real Madrid perioada in care clubul a cucerit 16 titluri de campioana, 5 Cupe ale Spaniei, 6 Cupe ale Campionilor Europeni, 2 Cupe Latina, 2 Campionate Mondiale intercluburi si o Cupa Intercontinentala.
A lasat clubul cu un buget incredibil la acea vreme (40 de milioane de dolari) si si-a donat cea mai mare parte din avere.
Cui?
Centrului de Copii si juniori al clubului Real Madrid. Prietenii spun ca pe patul de moarte, Santiago a avut doua dorinte: le-a cerut prietenilor sa nu-i lase sotia neajutorata (ceea ce s-a si intamplat) si a cerut ca sicriul sa-i fie invelit in steagul clubului Real Madrid inainte sa fie coborat in mormant (ceea ce deasemenea s-a si intamplat).
Pe 2 iunie 1978 a pierdut singura batalie pe care un om n-o poate castiga.
Peste 150.000 de oameni i-au facut o ultima vizita la capela improvizata de pe Stadionul care-i purta deja numele.
Zeul parasise lumea muritorilor… dar nu pentru totdeauna.
Pentru ca in fapt, nu ne-a parasit niciodata.
Santiago Bernabeu traieste in fiecare dintre noi si ne indeamna sa facem ceea ce el a facut intotdeauna: „Cand vorbesti despre Real Madrid vorbesti despre iubire, loialitate, onoare. Cand simti ca ai pierdut vreuna din aceste trei valori te simti gol. Relatia mea cu Real Madrid a fost simpla: am avut mereu doar doua variante…Fie sa parasesc echipa pentru totdeauna atunci cand lucrurile mergeau rau. Fie sa o iubesc si mai mult in acele clipe grele. Mereu am ales varianta a doua, iar iubirea asta nu poate fi descrisa de cuvintele inventante de om”
sursa: http://www.realmadrid.com.ro
In sufletul fiecarui rapidist exista un mic Santiago Bernabeu. Incapatanat, ambitios, neobosit, visator si plin de devotament.
Pentru Realul din Giulesti.
Povestea de mai sus doveste faptul ca atunci cand exista ingredientele necesare, foametea, saracia sau razboiul nu pot insemna piedici catre performanta dar cel mai important catre bucuria sufletului.
Poate singurul ghinion al Rapidului este ca suntem prea multi de Santiago Bernabeu.
Magia Sarbatorilor va aduce cu siguranta rapidistilor cadoul mult dorit.
Cu buzunarele goale si pantofii gauriti, rapidistii vor fi curand cei mai bogati sufleteste.
Pentru ca 2017 le va aduce vestea revenirii Rapidului.
O, ce veste minunata!
FzR!!
