În lumina crepusculară a podului casei sale, un om în vârstă, înalt şi spetit, îşi croia drum spre un maldăr de cutii din apropierea micului geam glisant.
Îndepărtând pânzele de păianjen, apucă prima cutie şi scoase cu atenţie albumele cu fotografii, unul după altul.
Expediţia sa în timp avea drept scop găsirea unor poze cu soţia sa, dragostea vieţii sale, dispărută ceva timp bun in urma.
Respirând cu nesaţ parfumul colbului acestor comori ascunse, căzu curând în oceanul amintirilor.
În ciuda faptului că după decesul soţiei timpul nu s-a oprit în loc, amprenta trecutului a fost mai mult decât prezentă în cotidianul însingurării sale.
Printre albumele prăfuite a descoperit ceva surprinzător: un caiet ce părea a fi jurnalul din copilăria fiului său.
Nu-şi putea aminti să fi văzut vreodată aceste memorii, ori să fi ştiut de existenţa unui asemenea jurnal.
Deschizând paginile îngălbenite, aruncă un licăr de privire peste însemnări şi, în mod instinctual, îi apăru un sincer zâmbet pe buzele-i stafidite.
Chiar şi privirea i s-a înseninat când a lecturat cuvintele sincere şi calde, mângâindu-i sufletul.
Auzea parcă vocea inocentă a băieţelului ce a crescut mult prea repede, inviind pereţii casei copilăriei sale.
În liniştea monumentală a podului, cuvintele nevinovate ale unui băiat de numai şase ani şi-au impus magia, purtându-l pe bătrân in vremuri aparent de mult uitate.
Încet-încet, inima sa a fost copleşită de o imensă foame sentimentală.
Însă, acest senin era întunecat de paloarea dureroasă a memoriei: confesiunile băiatului nu se sincronizau cu percepţiile tatălui; erau total diferite.
Dar cât de marcant diferite?
Amintindu-şi că, la acea vreme, şi el ţinea un jurnal al activităţilor sale, a închis caietul fiului şi s-a grăbit să părăsească podul uitând motivul iniţial ce i-a condus paşii spre acest loc părăsit al casei sale. Atent să nu-şi lovească capul de grinzi, bătrânul a coborât şovăielnic scările de lemn şi s-a îndreptat spre camera sa retrasă de lucru.
Deschizând uşile de sticlă ale unei servante antice, el a scos un vechi jurnal, apoi, aşezându-se la biroul său matusalemic, a aşezat cele două scrieri, una lângă cealaltă.
Jurnalul propriu era capitonat în piele, având inscris numele său cu folii aurite, în timp ce caietul fiului era zdrenţăros, iar numele „Jimmy” era aproape şters de pe copertă.
Bătrânul a mângâiat cu melancolie literele, dorind parcă să le însufleţească şi să aducă timpul înapoi.
Deschizând jurnalul său, atenţia i-a fost atrasă de un mic semn, care trecea neobservat, în comparaţie cu restul notificărilor.
Cu scrisul său caligrafic, descoperi următoarea însemnare:
„Am pierdut toată ziua cu Jimmy la pescuit. Nu am prins nimic.”
Cu un suspin adânc, apucă tremurând jurnalul fiului său şi căută ziua cu pricina: 4 iunie.
La data respectivă, băiatul scrisese cu litere mari şi mâzgălite, puternic apăsate pe foaia de hârtie:
„Am fost la pescuit cu tata.
Cea mai frumoasă zi din viaţa mea.”
Pentru lumea din jur, poţi să fii o persoană oarecare, dar pentru o anumită persoană, poţi fi o lume întreagă.
sursa: http://www.yourmemories.ro
Suporterul Rapidului este cel mai fericit de pe acest pamant.
Pentru el, doar pentru el, timpul nu trece niciodata.
Povestea fara de sfarsit a Rapiduletului il farmeca astazi cu inocenta plina de speranta si visare a magicului an 1923.
Adica nasterea, speranta, visarea si incredere in cel mai frumos proiect al vietii sale: sufletul sau de copil.
Peste sute de ani, asta in cazul in care rapidistul va imbatrani vreodata, va regasi in jurnalul Rapidului in dreptul fiecarei zi a anului 2016 urmatoarele:
Intr-o lume in care pare ca totul se sfarseste sau lucrurile incep sa mearga pe dos, rapidistii nu numai ca sunt cei mai fericiti de pe acest pamant, dar sunt si cei mai norocosi: drumul lor frumos abia acum incepe.
FzR!!
