Dacă Fericirea ar încearca să-și găsească motivele unui rost în acest colțișor de lume, noi rapidiștii am fi cu siguranță măcar unul dintre ele...
Atunci când ne este îngenuncheată lumina de întuneric, sub fiecare apus umbra sentimentelor noastre crește-crește.
Păream mult mai puternici.
Și suntem, pentru că nu avem de ales.
Chiar dacă sarea lacrimilor ce ni se adună sub bărbie ne face caraghioși precum niște clovni, nu contenim să râdem, să zâmbim sau să visăm.
De fapt suntem atât de frumoși și încrezători încât mai refuzăm chiar să visăm.
Însă acceptăm să fim visați.
Știm să așteptăm.
Mult.
Ne place să ne fie pusă la încercare Iubirea.
Și ne supărăm doar dacă nu o zărim.
Păi bine măi Rapidulețule, așa ne-a fost vorba.....?
Te-am cântat, cinstit, slăvit și răsfățat o iarnă întreagă, iar tu veșnic răsfățat încă te mai lași așteptat?
Știi că te respir?
Iar tu, Rapid?
Mă tragi în piept pe motiv de nu știu ce covid....
FzR!!
