duminică, 15 martie 2020

Drumul Taberei

Astăzi inimoasa noastră galerie a luat drumul taberei pentru a se deplasa până la Tg.Jiu pentru confruntarea cu Pandurii.
Proaspăt uns antrenor al formației noastre, Alexa prin sprijinul masivelor investiții americane a aliniat următorul 11:
Alisson - Voicu, Van Dyke, Bonnin, Goge - Toni Kross, De Bruyne, Salah - Suarez, Cavani, Haaland.
Pe foaia de rezervă " chirurgul " s-a decis să-i treacă pe Tătaru, Alami, Mallo, Hazard, Florin Andone, Trent Arnold și Alex Ioniță.
A surprins neconvocarea lui Sefer și Lazăr.
În jurul meu câteva voci chiar păreau a-l contesta pe noul nostru antrenor.
Înclin să le dau dreptate.
Toni Kross pare ieșit din formă....
Fluierul de început...tzrrr-tzrr....
Debutăm în forță prin "Bella Ciao-Ciao" și " Un strigat din vechea Troe "...
În teren băieții par să se conformeze indicațiilor lui Alexa.
Jucăm cu mingii lungi pe vârfuri, precum balerinele, 
Salah e dirijorul formației noastre.
" Și steaguri fluturam...A E, A E, A O...!! "
Este minutul 2 și sectorul rezervat nouă explodează în urale.
El Matador Cavani înscrie printr-o superbă lovitură de cap.
Ajuns în fața galeriei uruguayanul sărută tricoul printr-un gest plin de afecțiune.
I-au fost necesare doar 2 minute pentru a-l face uitat pe "ratangiul" Vali Alexandru.
Nu-mi termin ideea și zăresc pătrunderea în forță a lui El Pistolero.
Suarez "mușcă" din pandurii lui Vladimirescu. 
Este deja 2-0.
Oltenii repun mingea de la centru recuperează rapid Kross care-l angajează scurt pe De Bruyne, centrare către același Suarez.....GOOOOOLL!!
Înțeleg abia acum gestul de la primul gol al său.
Este 3-0.
Regret că m-am îndoit de forma lui Kross.
Alexa operează prima schimbare: iese Salah și intră Mallo. Bonnin avansează la mijloc.
Avem 3 uruguayeni în formație.
Galeria sesizează " ¡Sabremos cumplir! / ¡Sabremos cumplir, sabremos cumplir! ".
Alexa zâmbește mulțumit. În doar câteva zile a reușit să alcatuieasca un grup unit, dar mai ales să aducă liniștea în vestiar.
Până la pauză nu se mai întâmplă nimic. 
Cu excepția faptului că Hazard a fost chemat să cânte împreună cu galeria.
Aceștia rămânem noi. Ne place hazardul. 
În actul doi aveam să ne dezlănțuim.
Erling, nestematul nostru norvegian, scutură plasa de nu mai puțin de 4 ori!!
Haaa Haa - land / Haaa Haa - land / Number One Party Band! "
Este 7-0!!
Până la final mai înscrie și Alex Ioniță, răsfățatul Giuleștiului, introdus de Alexa în locul lui Suarez.
Învingem cu 8-0.
Gazetele de mâine sigur vor scrie faptul că ne-am salvat din apele învolburate ale Jiului și "am luat o gură de oxigen" importantă în lupta pentru promovare.
Deschid ochii....
Întind mâinile prin camera și reușesc să ridic jaluzelele.
O dimineață mohorâtă mă privește de dincolo de fereastră.
Vântul de afară ciufulește crengile goale ale copacilor.
Am visat.
În apartamentul meu din Drumul Taberei.
Dar cât de frumos....

FzR!!