Dacă ar fi prins aceste vremuri, prietenii de o viață Take, Ianke și Cadăr ar fi fost obligați să păstreze distanță de cel puțin 1,5 metri.
Cadâr, veşnicul îndrăgostit şi mereu pus pe șotii, devenit între timp Covid, își va respecta rolul și ne va asigura nouă tuturor un final fericit.
Al acestei piese puse stângaci în scenă de cei mai nemernici regizori.
Până la acest final trebuie însă să mai suportam haosul...
Dacă nu se poate îngheța anul școlar, mă gândesc că am putea măcar să-l prajim, nu?
Hoții cer ajutor de la stat, pentru că le este foarte greu să lucreze când lumea este acasă.
Am mâinile atât de curate, încât dacă îi dau o palmă cuiva sigur îl sterilizez.
Aud că lui Firea i s-a descoperit și un Cercel.
Testarea pusă la cale de autorități riscă să provoace un haos.
Aud faptul că acele kit-uri sosite din Spania au o precizie de doar 30%.
În cazul în care ăștia te scot contaminat, nu ar fi rău să înghițim un kg de porumb de floricele.
Nu ajută la nimic, dar măcar la crematoriu o să facem spectacol.
Aseară m-a sunat iar chinezul ăla. Nu i-am mai răspuns.
Mă întreb ce o mai face noul nostru patron Paolo Cerqueira.
Din hol îmi răspunde frigiderul că a listat Rapidul la bursă, iar acțiunile cresc încurajator.
Dau liniștea mai tare.
Gânditi-vă doar cât vom fi de fericiți.
Important este să știm să prețuim această Fericire.
FzR!!