miercuri, 4 martie 2020

Snagov fără filtru

Aflați în insolvență, cei de la Snagov, de teama administratorului judiciar,  nu au dorit să-și asume retragerea din campionat, decizând doar să nu se mai prezinte la primele două meciuri din 2020 fiind astfel excluși din competiție de către FRF.
Cum singurele victorii în campionat ai celor de la Snagov sunt cele împotriva celor de la Pandurii ( retrași și ei ) și Rapid, putem spune că blestemul insolvenței pare să ne lovească din nou....
Rapidulețul, dincolo de propriile sale eșecuri, pierde printr-o greșeală de regulament FRF ( a câta oare? ) sau interpretare de situație, 3 puncte care i-ar fi asigurat consolidarea poziției a două în clasament.
Prin neprezentarea Snagovului până la sfârșitul campionatului celelalte contracandidate își îmbunătățesc visteria cu 3 puncte câștigate fără niciun efort.
Fum negru de țigară se înalță deasupra capetelor noastre, peste umerii noștri apăsați poate de cele mai neînțelese și misterioase situații.
Tragem adânc în piept încă un fum din acest Snagov.
Fără filtru.
O țigară muncitorească a celui sortit a fi parcă mereu pedepsit.
Dar fericit în lumea sa de Povești.

FzR!!