marți, 3 martie 2020

Respectați Rapidul!


În ciuda dorinței declarate de a urca în eșalonul de elită, Rapid a început stagiunea de primăvară cu două remize albe: pe teren propriu cu Turris, partidă disputată la Voluntari, apoi în deplasare cu ASU Poli Timișoara. 
E obligatorie precizarea că în ambele întâlniri formația giuleșteană a jucat în inferioritate numerică. 
Cu Turris a fost eliminat I. Voicu în minutul 45+2, iar cu ASU Băjan după numai 8 minute! 
În condițiile omului în minus vreme de o repriză și aproape un meci întreg, gruparea vișinie se poate socoti mulțumită, măcar în parte, de egalurile menționate.
Meciul de pe Bega pare să fi umplut paharul. 
„Nu cred că vreodată în istoria Rapidului echipa a fost timp atât de îndelungat dezavantajată ca în actualul sezon! Ca atare, promovarea va fi foarte grea. Cum eliminarea lui Băjan a fost total eronată, deduc că e imposibil să promovăm așa!”, a răbufnit antrenorul Pancu.
Poate că, și el temperamental, Pancu a exagerat. 
Ceva în stilul cu care ne-a obișnuit Dan Petrescu. 
A căutat să tragă spuza pe turta sa. Zic asta deoarece decizia eliminării lui Băjan i-a împărțit pe experții în materie. Unii au apreciat că, sancționând săritura fundașului giuleștean, „centralul” Florin Mazilu a procedat regulamentar. Alții au considerat însă că arbitrul sătmărean s-a grăbit, probabil impresionat de faptul că Al. Cherecheș, cu care s-a ciocnit Băjan în aer, a trebuit transportat de pe gazon direct la spital. 
Dar nici rapidistul n-a scăpat ușor. El s-a ales cu un cartonaș roșu, dar și, imaginea de mai sus, cu o rană serioasă. Cu capul spart.
Să admitem însă că Mazilu n-a greșit când a dictat eliminarea. 
Dar a comis-o la Timișoara, e inclusiv părerea lui Cristi Balaj, în minutul 60, în care n-a dictat 11 metri într-o fază în care Jurj i-a pus piedică în careu lui Djurici: penalty indiscutabil pentru Rapid! 
Pur și simplu, arbitrul i-a ridicat mingea la fileu lui Pancu, parcă îndemnându-l să protesteze cu voce tare: „Deși cu Poli trebuia să primim al optulea penalty din acest campionat, ni s-a acordat unul singur în 22 de etape! Acasă cu Chiajna chiar de către Mazilu, care s-o fi speriat să mai fluiere și cu Poli!”.
Nu-i exclus ca Pancu să exagereze iarăși. 
În paralel, nu pare însă normal ca arbitrii s-o vâneze pe Rapid și să-și umfle mușchii cu una dintre cele mai iubite echipe românești. 
Pe care au însoțit-o peste 4.000 de suporteri la Voluntari și, atenție, 1.000 tocmai la Timișoara!
Nu pretinde nimeni, eu cu atât mai puțin, ca formația din Grant să fie ajutată să promoveze. Împinsă de la spate. 
Nu-i însă normal, și nici în interesul general al fotbalului, să i se bage bețe în roate. Să fie ciupită, să fie nedreptățită. 
Să se dea împotriva Rapidului ce trebuie, dar și Rapidului să i se dea ce i se cuvinte.
Mărturisesc că nu-s fan vișiniu. 
Am avut o mătușă, Tanti Vivi, care s-a prăpădit cu oful că n-a văzut Rapidul său adorat de mai multe ori campioană. 
Am scris despre Tanti Vivi când încă mai trăia
În amintirea ei, nu cer protecție pentru Pancu și băieții lui. Nici favoruri, avantaje, privilegii. În schimb, solicit respect, corectitudine, echitate. 
Să fiu iertat, însă mă îndoiesc că ziua de mâine va fi a formațiilor din jurul Capitalei ori a unora care au apărut meteoric ca să dispară la fel. 
Anticipez că viitorul va aparține echipelor de tradiție, cu public, cu stadion. 
Și în ideea că noul Giulești își va deschide curând porțile, sunt convins că Rapid intră în această categorie.

Un articol de Ovidiu Ioanițoaia 

FzR!!