Timpul e prea scurt pentru cei ce așteaptă, prea iute pentru cei ce se tem, prea lung pentru cei ce se vaită, prea puțin pentru cei care-l laudă, dar pentru cei ce iubesc, timpul este o veșnicie!
C-am găsit niște ani, să ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii nebuni,
Am să-ți dau dau săptămâni,
anotimpuri și luni..." ( Elena Buzatu )
La vreo jumătate de oră, bat la ușă. Iese un tip bine, frumușel.
Ridic ochii și o văd pe nevastă-mea: păr vâlvoi, fund mare, vergeturi, celulită.
Băi, mi s-a făcut rușine față de omul ăla, să intru în pământ nu alta...
- Zâna mea, mai avem 60 de kile de mazăre la conservă care expiră în iulie.
Ieșim totuși la o expoziție de pictură.
Ne oprim în fața unui tablou.
- O fi răsărit sau apus de soare?
- E apus de soare.
- De unde știi?
- Îl cunosc pe artist. Nu se trezește înainte de ora prânzului.
Sper, că atunci când trecem la săptămâna de lucru de 4 zile, să scoată ăștia ziua de luni...
Îmi pare că sunt undeva la malul marii, cu o cafea în mână.
Privesc răsăritul.
Răsăritul sau apusul.
În dulcele nostru colț de Rai.
Din Giulești.
FzR!!
