Observ că o parte din oameni, cred că e ceva putred în toată povestea asta cu covidul.
Cealaltă parte, în schimb, știe sigur.
Anul acesta s-a dat așa pentru a ne convinge că în viață întâlnim mai multe măști decât chipuri.
Și asta pe cheltuiala noastră. Sufletească.
Soția nu mai contenește cu reproșurile față de antecedente mele:
- Plângeai după mine, dar te-ai dus cu alta!!
- E adevărat, dar m-am dus trist....
Am fereastra la 2 metri de mine și am verificat pe telefon să văd dacă va ploua astăzi, în caz de vă întrebați cât de leneș sunt....
Vecinul, chiriașul indian, cum care (?), a fost ieri la primărie să-și schimbe numele...
- Bună ziua! Mă numesc " Marele Cal de Fier ce Fuge pe Lunga Stradă Ferată de pe Lângă Livada cu Vișini" și aș vrea să-mi schimb numele.
- În regulă, cum ați vrea să va numiți?
- Trenul Rapid.
Impunerea distanțării astea sociale îmi pare pe principiul " covide et impera", pentru a ne separa de tot ce ne este mai drag...
Efortul lor se dovedește zadarnic.
De 71 de zile, Rapidul îmi este mult mai aproape de suflet.
Iar casa noastră se înalță precum un Făt-Frumos din Lacrimă.
De Dor.
FzR!!
