Este o agitație în casă de juri că-i debarcarea din Normandia.
Ciorbă de miel ( apropos i-ați văzut capul plutind?), pulpa ce tocmai mi-a băut lacomă jumătate de sticlă de vin ( a naibii!! ), cozonacii care provoacă o zăpușeală estivală ( nisipul fierbinte dintre degete-mi mai lipsește), drobul ( nu de sare, căci ăla mi-a căzut demult ...) și ouăle parcă mai gătite ca niciodată.
Evident faptul că pe capul meu a căzut, după drobul de sare, absolut totul....
Adică supravegherea și cordonarea acestei dezlănțuiri culinare.
Mă întreb "pentru cine toate astea "?
Îmi mai prepar un whiskey cu cola. Cola zero, combinația bahică nu știu a câta a ajuns...
Am pierdut șirul.
Ațipesc sprijinindu-mi capul pe un cozonac pufos.
Ce carantină??
Cum ziua 10?
N-am nici iubită?? Asta nu e chiar o nenorocire...
Mă trezesc speriat.
Rapidul e bine. Și-i este dor de mine.
E suficient.
FzR!!